Ma iubeste, nu ma iubeste?

   

Ma iubeste, nu ma iubeste? Intrebarea de care m-am izbit cu toata forta afectelor si pleiada manifestarilor lor in ultimele doua saptamani.  Relatia de iubire…. Ce bine suna, cat de usor pare a fi, ce bucurie, implinire, usurare sau… dimpotriva, ma trece un fior rece pe sira spinarii, ma cuprinde panica, ma iau toate gandurile, ma dezintegrez in toate directiile, ma poticnesc  obsedant in intrebarea “Ma iubeste? “.  Pe repeat si de la capat.

Cum poate o parte atat de frumoasa, atat de importanta a vietii noastre sa fie atat de…. intortocheata, diferita de celelalte situatii de viata, consumatoare de atat de multa energie, un canal din care izvorasc nesfarsite lacrimi, durere, placere, bucurie, tristete, nesiguranta, implinire… toate emotiile care se amesteca facand-o atat de intensa.

De ce iubesc psihoterapia?

        Din mai multe motive, sau poate din niciunul… Am descoperit psihoterapia adleriana acum cativa ani cand viata mea se afla intr-un moment de cumpana, intr-un impas- intr-o situatie de genul care credeam ca se intampla numai in filme- la care nu m-as fi gandit vreodata ca voi ajunge, dar totusi s-a intamplat. Am inceput sa-mi pun intrebari, am citit mult, am continuat sa-mi pun intrebari  iar apoi am inceput procesul terapeutic. Nu a fost nici o clipa usor, dimpotriva, a fost cu lacrimi si durere, a durat o perioada lunga pana ce toate bulversarile din viata si inima mea s-au linstit,s-au modelat, estompat, au inceput sa capate sens. A fost momentul in care am inceput sa recunosc fata de mine multe din acele

Dilemele părinţilor de adolescenţi

Dragii mei,

aici găsiţi întreg articolul publicat in Revista Psychologies, februarie 2015.

http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/dilemele-parintilor-de-adolescenti-2144671

Fara sens

     Sunt zile care se scurg fara sa-mi gasesc o ratiune de a fi. Sunt zile cand ma simt pierduta int-o lume a nimanui , fara nimic de facut, fara nimic de asteptat, fara nici o dorinta, fara nici o sansa de a-mi da seama care a scopul pentru care sunt in viata.

     Pierd timpul, pierd orele vietii mele… parca as fi un hamster care alearga pe o roata, inchis acolo, neintelegand, nedorind, nestiind ce face si totusi… instinctual, inconstient, necontenit o face… alearga in cerc. Pur si simplu nu se poate opri, nu poate sa reziste. Asa e si cu mine… pierduta in acelasi univers micut, al acelorasi obiceiuri captiva, incercand sa gasesc rational un de ce sau macar un pentru ca, sau macar un pentru cine, sau macar un… trebuie. 

Părinţi, vă e frică de adolescenţi?

 Dragii mei,

din nou cu bucurie vă anunţ apariţia unui interviu pe care l-am dat pentru Revista Psychologies din România, scris cu drag pentru părinţi, dar cu inima la adolescenţi. Îl găsiţi în numărul de luna aceasta (februarie) la magazinele şi chioscurile de presă, iar mai jos îl redau în format electronic pentru aceia dintre voi care sunt plecaţi din ţară şi nu au acces la revistă. Vă doresc lectură placută şi aştept cu curiozitate impresiile voastre, dacă aţi găsit sfaturile utile şi răspunsurile căutate, dacă vi-a făcut plăcere lectura.    

Condamnati la libertate

                                                                                                     

                        Dragii mei,

    
     in urma cu ceva timp, s-au scurs miriade de clipe de atunci, un prieten m-a provocat, sau ademenit (?) la o interesanta discutie despre libertate. A fost una din conversatiile acelea care au nascut alte conversatii palpitante si semne de intrebare. Zilele aceastea mi-a cazut in mana (hahaha, nu tocmai din cer si nu tocmai mi-a cazut... si, mai ales, nu tocmai intamplator) o carte care mi-e tare draga, "Călăul dragostei", scrisa de un om pentru care am o mare admiratie, Irvin Yalom. In continuare va invit sa patrundeti intelesul cuvintelor si sa cugetati, in mod special la viata voastra, la modul in care imbratisati ideea de libertate in ceea ce faceti sau, dimpotriva, va feriti de ea si asumarea ei.