De ce se degradează relațiile dintre părinți și copii când copiii ating adolescența?
Adolescența
este ca un tărâm al miturilor tulburi, al evenimentelor incontrolabile, imorale
şi ilegale, „adolescența” este acel cuvânt care o dată rostit ridică părul de
pe pielea adulților, este acea lume în care părinții se tem să păşească cu
toate că sunt conştienți că nu au nici o şansă de a ocoli... e acel uragan
inevitabil care începe într-o zi oarecare , nimeni nu ştie cât de tulburent va
fi, câte victime va face, câte strigate şi lacrimi vor fi risipite, dar cel mai
important.... nimeni nu ştie când se va sfârşi. Cam asta este în mintea părinților
când se apropie „aoleu adolescența”, o teamă de pierdere a controlului asupra
copilului care trece în una din cele mai frumoase etape ale vieții, adolescența.
Da părinți, lăsa-ți-vă uimiți să aflați că adolescența e probabil cea mai frumoasă etapă a vieții , este acea linie subtilă dar în numeroase culori şi nuanțe intense care desparte etapa copilăriei de... restul vieții. Este etapa întrebarilor existențiale, a punerii la îndoială, a contraargumentelor, a testărilor realității, a forțării limitelor, a prieteniilor, a dorinței de a fi într-un alt mod, acela al deciziilor proprii. În această minunată etapă, mânat de curiozitate şi deschidere înspre misterele lumii, copilul pe care îl cunoşteați pare că nu vă mai aparține, pare că devine un necunoscut față de voi, părinții lui, insă nu este chiar aşa. Rolul părinților în această perioadă este definitoriu pentru tot restul vieții adolescentului, acesta este motivul pentru care şi părintele ajunge să simtă presiunea adolescenței. El are nevoie de voi, are nevoie să ştie că aparține şi că este iubit, mai ales acum când pentru el.... lucrurile o iau razna.
De ce pare că adolescenții o iau razna?
Acest
lucru se întâmplă din cauza schimbării de comportament, adolescenții tind să se
îndepărteze de părinti şi să-şi caute răspunsurile în grupurile de colegi,
prieteni, cunoscuţi, într-un cuvânt anturaj.
În acest moment, părinţii se simt lăsaţi la o parte, lipsiţi de informaţii
„vitale” pentru ei, obişnuiţi să aibe rolul de controlor în viaţa copilului, se
simt mai puţin importanţi pentru copil deoarece acesta nu mai caută sfatul
parintilor ci mai degrabă al anturajului. Se simte în aer frustrare părinţilor
de a nu deţine controlul. Se simte în aer teama de a nu mai fi primii pentru
copilul lor, se simte adierea schimbărilor de rol pe care le aduce cu sine
adolescenţa.
Ce caracterizează psihologia adolescentului?
A fi adolescent nu
este usor, din spate este împins de energia eliberată de pubertate şi de nevoia
de a deveni independent, în faţă sunt aşteptările sociale şi cele ale familiei
de a dovedi, de a avea succes, pe acest drum trebuie sa răzbească adolescentul,
un drum nemarcat, o poteca unică creată de el pe care înaintează mânat de
minunăţia descoperirii de sine, dar în acelaşi timp şi de groază.
Contextul psihologic al unui adolescent trebuie să facă faţă în primul rând schimbărilor de dispoziţie, să se adaptaze la idei aparent iraţionale, la un vocabular nou, la comportamente ocazional ciudate şi fapte stânjenitoare. Acestea apar la suprafaţă în momentul în care adolescentul începe testarea realităţii, începe să se joace cu propria putere, cu dependenţa şi independenţa.
Ce ar trebui să facă părinții înțelepți în această perioadă?
Să începem cu
începutul: să realizeze că în calitate de adulţi au supravietuit propriei adolescenţe, ceea ce înseamnă că
există speranţă. Apoi să fie capabili să
facă o introspecţie a propriei adolescenţe, să vadă unde lucrurile au luat-o
razna, ce „sechele”, cicatrici sau răni deschise au rămas, cum altfel ar fi dorit ca lucrurile
să se petreacă, ce reacţii ale celor apropiaţi le-au fost benefice, ce exemple
au avut, cum i-au influenţat, ce fel de adulţi au devenit. Scopul acestei mici
rememorări sau analize a adolescenţei
proprii este de a privi cu înţelegere spre copilul lor care este în pragul
rebeliunii. În acest context al înţelegerii, suportul pe care părintii ar putea
să-l ofere e acela al acceptării adolescenţei, de toleranţă faţă de
comportamentele nepotrivite/ciudate ale adolescentului, de păstrare a canalelor de comunicare deschise,
de a transmite calm şi siguranţă într-o lume a bulversărilor.
Ce greșesc în general părinții?
De
multe ori părintii ajung în situaţii extreme, chiar jenante determinate de
comportamentul adolescentului. În
asemenea momente au tendinţa de a-i pedepsi, de a interzice comportamente sau
prietenii, au tendinţa de a folosi puterea pentru a căpăta controlul. Este
exact de ceea ce adolescentul încearcă să fugă. Cu cât îngrădirea părinţilor va
fi mai puternică, cu atât se vor adânci în lupta de putere cu adolescentul iar
în final vor pierde. Vor pierde şi în cazul în care vor deţine controlul, acest
control va fi în detrimentul dezvoltării adolescentului şi va avea ca urmarea
năruirea stimei de sine. Vor pierde şi în cazul în care nu vor reuşi să deţină
controlul: adolescentul se va refugia în altă arie. Acesta zonă în care adolescentul
îşi caută locul poate începe cu fuga de acasă, abandonul şcolar şi continua cu
delincvenţa, alcoolismul, depedenţa de droguri, promiscuitate.
Soluţia ar fi negocierea cu adolescenţii, negocierea acestei perioade se face prin imagini pozitive. Exemple din viaţa celor apropiaţi şi admiraţi, exemple de adolescenţi care au reuşit să facă diverse lucruri într-un mod diferit.
Părinţi, e momentul să fiţi creativi! Indeferent care este direcţia în care adolescentul dumneavoastră se îndreaptă, susţineţi-l, acordaţi-i încredere, acea încredere că aţi crescut un copil cu valorile pe care le apreciaţi, încrederea în capacitatea lui de a înfăptui lucruri, încrederea în capacitatea lui de a alege, indiferent că este vorba de facultatea pe care o va urma, sau grupul de prieteni cu care iese.
Părinţi, e momentul să fiţi
deschişi! Dacă până acum nu i-aţi spus copilului ce vă
place la el, ce lucruri face bine, ce apreciaţi cel mai mult la el, acum e
momentul să o faceţi. Şi faceţi-o în mod repetat, de fiecare dată când vedeţi acţiuni
pozitive. Arătaţi-i că el contează
pentru dumneavoastră şi că sunteţi conectat cu el.
Părinţi, e momentul să fiţi flexibili
în gândire! Adolescentul se poate răzgândi, urmaţi-l
pe calea pe care merge, exprimaţi-vă în mod deschis temerile pe care le aveţi, vă va aprecia
sinceritatea, nu încercaţi să-l manipulaţi pentru că „se prinde”.
Dar copiii ajunși la vârsta critică? Ce boacăne fac și ar trebui
evitate?Dacă e să ne referim la „boacăne”, acesta categorie cuprinde tot ceea ce şocheaza părinţii şi adulţii în general şi se naşte din dorinţa adolescentului de a fi altfel, de a-şi declara independenţa. Se materializează din curiozitate, cu creativitate şi îndrăzneală, fie că e vorba de tatuaje, piercing-uri, ţinute rebele, beţii la şcoală sau în tabere şcolare, consum de etnobotanice, fumat, sporturi extreme sau experienţe homosexuale, toate aceste manifestări fac parte din firescul adolescenţei pentru copil, dar nu şi pentru părinţii acestuia care de multe ori se simti descurajaţi de aceste comportamente.
Dacă doriţi să vă susţineţi copilul în acestă perioadă, găsiţi împreună cu el soluţii pentru a-şi orienta energia, curiozitatea, idealismul prin metode sigure, pozitive şi adecvate lui. Sportul, exercitiul fizic, activitatea mentală şi fizică stimulatoare, implicarea adolescentului în acţiuni cu caracter social, activităţi care implică animalele, orice acţiune care îi poate da şansa să-şi dezvolte curajul şi îl învaţă să colaboreze în echipă îi este benefică în adolescenţă.
Există și relații care se rup definitiv la această vârstă?
În lupta de putere, aşa cum spuneam, cineva pierde,iar acel cineva e întotdeauna copilul. La acest lucru ar trebui să se gândească părinţii de adolescenţi. Să se socotească dacă merită să-şi impună puterea asupra adolescentului şi mai apoi să rămână cu consecinţele acţiunii lor, îndepărtarea copilului şi aruncarea lui în „refugiul” distanţării, ruperii relaţiei cu familia, depedenţa, anturaje nefaste sau situaţii extreme, violenţe sau suicidul. Toate aceste consecinte sunt determinate de faptul că se rupe ceva în relaţii, se rupe încrederea în părinţi, se rupe legătura de iubire, legături care cu greutate pot fi refăcute la anii maturităţii sau nici atunci.
Unde își pot găsi adolescenții ghidaj și mentori în momentul când
familia nu le mai poate răspunde la nevoi?
Ghidajul de genul
„model” cel mai la îndemână este media. Cu toţii suntem inflenţati de
mass-media – ce mâncam, cum mâncam, ce pastă de dinţi folosim, ce fel de
periută de dinţi utilizăm, ce ţinute alegem, ce culori purtăm, ce valorizăm ca
succes, ce masină alegem ş.a.m.d.- iar adolescenţii îşi găsesc modele în
persoanele mediatizate foarte usor.
Mentorii: în grupul de prieteni, de obicei prieteni mai mari, la şcoală printre profesori sau orice adult care le acordă atenţie (ascultare şi înţelegere).
Deasemenea mentor poate deveni şi unul din părinţi, acela care reuşeşte să recâştige respectul adolescentului, cu răbdare, prin dialog: este capabil să-şi exprime fricile astfel încât adolescentul să le înţeleagă, să dea dovadă de disponibilitate în a asculta şi a arăta că îl înţelege pe adolescent, să înţeleagă că adolescentul are dreptul de a nu acţiona conform sfatului pe care i l-a dat.
De cealaltă parte a dialogului, adolescentul trebuie să fie capabil a spune ce se întâmplă cu el, să vorbescă deschis despre temerile pe care le are cu convingerea că nu va fi criticat sau ridiculizat de părinte, să poată explica nevoia pe care o are, de a fi ascultat şi de a nu primi sfaturi de la părinte dacă nu i le cere.
Adriana Marton,
Timisoara
Psihoterapeut
adlerian
Psiholog clinician
Made by Adriana with Love
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu