Dragii mei,
am fost invitata de Revista Psychologies la un interviu despre emotiile puternice iar in numarul din luna octombrie a fost publicat. Mi-a facut mare placere sa raspund acestei invitatii, am avut in considerare omul holistic, am cautat cu toleranta statutului de psihoterapeut solutii de suflet pentru probleme zilnice si emotii rutinante. Multumesc celor care au citit acest articol si mi-au transmis impresiile si incurajarile lor, iar pentru cei care nu au avut prilejul sa cumpere revista (in special pentru prietenii mei care au ales sa traiasca peste hotare) redau mai jos intregul interviu. Va doresc lectura placuta si.... cat mai multe emotii pozitive.
1. Ce vedeți în cabinet la capitolul emoții puternice și greu de gestionat? Furie? Anxietate? Etc etc...
În practica de psihoterapeut m-am întâlnit cu emoțiile oamenilor, de la bucurie la furie, de la teama la exaltare, de la tristete la dezgust, de la iubire la ura. Așa cum fiecare om are amprenta lui unica, timbrul vocal unic, scrisul unic, ADN-ul unic, așa sunt și trairile, intensitatea trairii emoțiilor și a exteriorizarii lor sunt individuale. La fel este și cu gestionarea emoțiilor, fiecare individ își are propria modalitate de gestionare, exersata de-a lungul timpului. Momentul în care o persoana se adreseaza cabinetului psihologic este cel în care începe sa aibe probleme cu problemele sale. Adică atunci când ceea ce știa pana acum nu mai funcționează și nu-l ajuta sa rezolve situatiile de viata, ci din contra, îl împiedica în planurile sale.
Cea mai fecventa emoție puternica și probabil cea mai greu de gestionat de către oameni este tristețea, este acea emoție descurajatoare care împiedica persoana de a se manifesta așa cum poate și-ar dori, sau cum se așteaptă ceilalți. Dacă o persoana este coplesita de tristete o perioada mai lunga de timp este posibil să se fi instaurat deja un episod depresiv. În aceasta situație, întreaga viața ii este data peste cap, atât a ei, cât și a întregii familii, în plus apar și situații greu de depășit la servici, deseori corelate cu neintelegerea celor din jur asupra ce se întâmpla cu persoana depresiva.
2. Știu oamenii să mențină o igienă emoțională? Să se relaxeze, de exemplu?
Îmi place întrebarea asta :). Dacă m-ați fi întrebat despre igiena mentală, despre cum ne putem găsi, oferi noua înșine echilibrul psihic, aș fi zis ca încet, încet ne aflam pe drumul cel bun, ca natie, dar drumul e lung și sinuos, iar individual tine de fiecare în parte să-și rezolve acest echilibru. Dacă privim igiena emotionala ca un echilibru al emotiilor, ar însemna sa avem câte un pic din fiecare emoție în fiecare zi. O emoție de suparare să fie echilibrata de una de bucurie, una de iubire de una de ura, una de exaltare de una de tristete adânca s.a.m.d. Însă, cred ca mai degrabă va referiți la intensitatea și durata lor. Din păcate, în țara noastră ritmul vieții e unul alert, încărcat de nemultumiri, de nedreptati, de ignoranta, de nevoi nesatisfacute, de competiție acerba intre oameni. Toate acestea duc înspre o viața alerta, cu mai multe activități profesionale, cu mai mult timp petrecut la servici, cu cerinte mari, cu mai multe griji legate de viața de zi cu zi, în detrimentul timpului de calitate petrecut în compania celor dragi, în defavoarea personala a omului în primul rând, care începe încet, încet să-și piarda valorile asupra timpului petrecut printre oameni. Prea puțini oameni trăiesc o igiena a vieții proprii, prea puțini se bucura de relaxarea cotidiana pe care o pot găsi pretutindeni în jurul lor: într-o adiere de vânt prin frunzele copacilor, într-o raza de soare sau în stropii de ploaie, în „gălăgia” produsa de jocul copiilor când trecem pe lângă un parc, în zâmbetul unui coleg când ajung la servici, în dragul de a da „buna ziua!” celor cu care relationeaza și aș putea continua la nesfârșit cu lucruri „banale”, detalii minore care împreuna pot alcatui un tablou mai relaxat, care poate echilibra balanța emotiilor negative. Da, cei care reușesc asta, se bucura de viața și ajung sa solicite servicii psihoterapeutice doar pentru dezvoltare persoanala (autocunoastere, creștere persoanala).
3. Ce le spuneți celor copleșiți care vin la dvs la terapie?
Pentru mine, psihoterapia este în slujba oamenilor și pentru oameni, oamenii-mi sunt dragi și când ma gândesc la asta, realizez ca psihoterapia este hobby-ul meu. Rolul meu de psihoterapeut este sa furnizez calm și liniște, în primul rând să mă folosesc de ascultarea activa ca sa dau ragaz persoanei să-și spună durerea/suferinta, iar mai apoi sa ofer ghidaj înspre găsirea cailor catre solutiile pe care persoana le cauta. Acest „ghidaj” îl fac cu mare rabdare, cu blandete, și probabil, cu cea mai mare incurajare, aceea ca ii instiintez: „fiecare e specialist în viața lui”. Pornind de la acesta premisa, ca „esti specialistul vieții tale”, îl investesc cu încrederea ca are puterea de-a-si rezolva „incurcatura emotionala” în care se afla. În cazul unei persoane coplesite de tristete, merg alături de ea cu pași marunti, iar printre primele lucruri pe care le spun este ca depresia se numește de fapt „episod depresiv”, intelegand acest lucru, persoana începe sa vadă „luminita de la capătul tunelului”.
4. Cu ce se începe și cum se desfășoară o astfel de terapie?
Terapia în cazul persoanelor coplesite de o anume emoție, pornește de la... emoții. Emoțiile sunt dintotdeauna cu omul, rolul lor este de adaptare la situatiile de viața. Sa luam de exemplu frica, omul la emotia de teama puternica are cele trei reactii de raspuns, cei 3F -fight, fligth or freeze (de lupta, de zbor sau de îngheț), în funcție de situație anxietatea crescuta va determina unul din cele trei comportamente reflexe. O mamica spune ca băiețelul ei „ingheata” pe teren în timpul unei competitii sportive când este fata în fata cu adversarul. O studenta recunoaște ca nu s-a pregătit de examenul care-i produce teama și „zboara” în club sa petreaca toată noaptea. Un tânăr „lupta”, rabufneste furios și tipa când șeful îl întreabă de ce nu și-a făcut treaba. Aceste reactii la stress sunt normale. Toate acestea își găsesc o rădăcina comuna, aceea a anxietatii. De fiecare data când sunt descrise astfel de situații, ele se produc pe un fond anxios, emoții scapate de sub control. Terapia care se impune este una cu latura cognitiv-comportamentala, dar și analitica. Se evalueaza situatiile care produc cele mai intense emoții, iar dacă aceste nu sunt proportionale cu emoția degajata, se lucrează la nivelul convingerilor de baza, a stimei de Sine. Terapia de grup este recomandata în unele din cazuri, de exemplu în cazurile de furie; pentru cei care nu ajung la psihoterapeut, in Timisoara sunt organizate periodic workshopuri de „Anger Management” recomandate tuturor care doresc să-și înțeleagă și amelioreze comportamentul.
Psihoterapia este un proces care cere implicare din ambele părți- a persoanei și a terapeutului-, un anumit nivel de înțelegere și constientizare a propriilor trairi, persistenta, rabdare și cel mai important, timp deoarece intregul proces terapeutic se desfășoară în câteva luni.
5. Sunt femeile mai emotive sau e un mit?
Privind în jur aș fi tentata sa afirm ca sunt, însă emotivitatea tine de individ, de experiența lui de viața, de modul în care a învățat în primii ani de viața să facă fata emotiilor, în plus fricile se transmit din generație în generație. În societatea noastră, a plânge în public e ceva acceptat dacă ești femeie, dacă ești bărbat și îți exprimi astfel de emoții în fata celorlalti ești catalogat a fi „slab ca o femeie”, însă e acceptabil ca bărbat sa mai ai câte o manifestare furios-agresiva, asta fiind considerat ceva „masculin”. Din fericire, un bărbat a ieșit puțin în fata pe acest tărâm al emotiilor, cu mult curaj. Apreciez melodia formatiei Holograf cu refrenul „Si băieții plâng câteodată/ Și băieții plâng, nu-i așa?/ Și băieții plâng câteodată/ Când nu-i vede nimenea.”
6. Sunt bărbații mai rezervați? Mai controlați? Cum se manifestă cele două sexe diferit la acest capitol?
Cultural, femeile sunt mai dispuse să-și arate emotiile, pe când bărbații sunt mai rezervati în exprimarea lor, dar asta nu înseamnă ca nu le trăiesc. Sunt și cazuri de excepție, cum ar fi în sindromul Asperger, care se caracterizeaza printr-o incapacitate de comunicare cu cei din jur a emotiilor traite, care se amelioreaza inspre vârsta maturitatii și este mai frecvent inatlnita în rândul bărbaților decât al femeilor.
Ceea ce este interesant de știut, este ca, efecte devastatoare pentru individ are negarea emotiei sau refuzul manifestarii ei. În astfel de cazuri se produc blocaje si se somatizeaza la nivelul functiilor corporale care vorbesc un limbaj de obicei mai expresiv și dezvăluie opinia individului mult mai clar decât ar putea-o face cuvintele. Conceptul de „jargon al organelor” atribuit lui Alfred Adler, aduce în lumina acele persoane care manifesta simptome fizice, indiferent dacă acestea sunt organice sau functionale, emotiile și expresiile fizice ale functiilor corporale ne spun cum reacționează și actioneaza mintea într-o situație pe care o interpreteaza ca fiind favorabila sau nefavorabila. Selecția organului simptomatic se produce la un nivel neconstientizat de individ și are o utilitate pentru individ. Poate fi un organ inferior genetic, poate fi „modelat” după o persoana din familia de origine („toti din familia mea au alergii”, „si mama și bunica au probleme cu stomacul”), organul poate avea o valoare simbolica importanta pentru individ (problemele la inima pot arata dezamagirea în viața sau în relația de iubire, cancerul de san poate fi legat de pierderea rolului de părinte la mijlocul vieții), sau poate fi ales pentru ca „este la moda” (sindromul premenstrual și problemele de alimentatie pot fi „la moda”, în timp ce migrenele sunt deja „demodate”).
7. Pe ce teren au loc cele mai mari bătălii emoționale? Familia, locul de muncă? Prietenii?
În cele mai multe cazuri, indiferent de conditiile în care se desfășoară activitatea la servici sau relationarea la locul de munca sau în cadrul grupului de prieteni, cele mai crancene bătălii emotionale se dau în familie, fie ca vorbim de relația copil-parinte, sau relația soț-sotie, iubit-iubita. Când o persoana are o nemultumire în ceea ce-l privește, sentimentul lui comunitar scade, asta înseamnă o alterare a relationarii cu cel de lângă el, iar cel mai apropiat și susceptibil de a simți asta este partenerul de viața. Situatiile în care degenereaza natura relatiei sunt diverse: de la modul evitant- de exemplu tipul workaholic prin care individul pur și simplu își umple timpul cu activități de serviciu pentru a evita persoana de acasă (pasiv-agresiv), pana la conflicte de violența verbala care escaladeaza spre violenta fizica.
8. Cum se poate învăța o bună gestionare a emoțiilor? Și mai ales când? În copilărie? Ca adult?
Oricând. Niciodată nu e prea târziu sa înveți ceva, cu atât mai mult când sunt lucruri care țin de tine ca individ, sa te cunoști, sa încerci sa descoperi de ce reactionezi așa, cu emotivitate crescuta, în anumite situații și cum poți sa intervi pentru a-ți fi mai bine, pentru a te descurca mai ușor în viața ta și pentru a-i putea sustine pe cei din jurul tău prin înțelegere.
Gestionarea emoțiilor se învața încă din copilaria mica, din primii ani de viața, însă pe parcursul vieții, aceasta modalitate trebuie mereu readaptata la noile situații cu care adultul are a face. Pentru unele persoane aceasta adaptare se realizeaza ușor în mod natural, iar pentru cei care nu au o la fel de mare flexibilitate în gândire, orice schimbare (situație nou aparuta) care-i determina sa părăsească zona de comfort, adică ceea ce știu, devine o povara.
9. Știu oamenii să-și asculte emoțiile? Să le înțeleagă? De ce da/nu?
Vestea buna e ca emotiile pot fi folosite, ele ajuta la adaptare, te avertizeaza ca ceva nu e în regulă, te indeamna sa actionezi. Dacă-ti înțelegi emotia de frica în fata unui examen pentru care nu te-ai pregătit și vei acționa în sensul imbunatatirii cunostintelor tale, atunci ai folosit emotia în favoarea ta. Dacă te vei lasa copleșit de teama și nu te vei prezenta la examen, cu siguranța nu-l vei lua și ai lăsat emotia sa te „saboteze”, iar data viitoare când te vei afla în situația de a simți aceeași emoție, probabil ca vei bate în retragere. Poate fi vorba de un nou job, o decizie pe care vei amana sa o iei, o noua cale în viața pe care ți-o refuzi din cauza emotiei. Da, unii oameni știu să-și asculte emotiile, sunt acei oameni increzatori în ei, oamenii despre care spunem „au curaj”. Iar chestiunea de înțelegere a emotiei cred ca-si are timpul ei, când persoana este pregătită să facă o schimbare în lumea ei, va face si poate va începe cu un simplu telefon la un cabinet psihologic.
10. Ce este autocontrolul și în ce măsură este el ceva util? Exisăt și inși care abuzează de acest autocontrol? ...și apoi explodează cumva?!
:) Ma amuza întrebarea. Încă nu am văzut pe cineva sa explodeze din prea mult autocontrol, dar totul e posibil. Ca indivizi avem nevoie de autocontrol, fără autocontrol nu am avea o societate functionala. Autocontrolul se învața, se exerseaza pe tot parcursul vieții, face parte din Stilul Vietii, autocontrolul este bun, așa cum sunt multe substante bune atâta timp cât nu facem abuz de ele.
Adriana Marton, Timisoara
Psihoterapeut adlerian
Psiholog clinician
http://adrianamarton.blogspot.ro/
Revista Psychologies: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/explicatii-despre-emotiile-puternice-2142563
Made by Adriana, with Love
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu