Agitatie mare, panica, Covid-19, boala, epidemie, moarte, si
mai multa panica, vitamina C, masti, sapun, manusi, clor, stai la distanta, nu
stranuta! si mai multa panica. Da, filmul in care traim acum, sau, mai bine zis
cum un mic virus, mai mic decat un fir de nisip a schimbat viata intregii
planete…. 7,8 miliarde de oameni afectati intr-un fel sau altul. De la o zi la
alta viata se schimba, brusc.
Daca te astepti sa-ti spun ce sa faci si cum sa procedezi in
perioada pandemiei, poti sa treci mai departe la alt site ca nu o sa gasesti
asa ceva aici. Astazi subiectul e unul simplu: noul corona virus, mic si extrem
de contagios, ne pune fata in fata cu alegerile pe care le-am facut in viata noastra.
Stam in casa. Fiecare in casa lui. Traim fiecare in casa lui,
exclusiv. Cu alegerile fiecaruia. Avem timp sa vedem daca ne place sau nu ce am
ales. Cum ce?
Stam in casa. Fiecare in casa lui. Fiecare cu oamenii lui. Cu
oamenii pe care i-a ales. Sotul sau sotia. Alegeri pe viata. Poti spune ce bine
e, ce vis maret implinit, sa fiu toata ziua si toata noaptea cu persoana aleasa,
cea mai iubita, cea mai potrivita persoana cu care sa-mi petrec toate zilele
vietii. Multumesc Covid-19 (boala de corona virus din 2019 care ai ajuns la mine in 2020),
esti o bucurie fiindca-mi daruiesti zilele astea alaturi, bot in bot, cu cea
mai importanta persoana pentru mine de pe toata planeta.
Copiii. Minunate creaturi. Sunt sau nu sunt in casa ta,
depinde de cum ai ales. Ai sau nu rabdare cu ei, te bucuri, te joci, desenezi, dansezi,
faci lectii cu ei, povestesti si le gatesti, ii speli, ii imbraci, ii iei in
brate si ii iubesti. E ca o vacanta cu copiii. La tine acasa. Cum e casa ta
acum, prea goala sau prea aglomerata, prea multa liniste sau agitatie? Cum te
simti acum? Fericit ca ii ai? Fericit ca nu-i ai? Alegeri, alegeri pe care le-ai
facut.
Sau.... te poti simti captiv, in propria casa, in propria
familie, in propria viata. Din nou alegerile tale.
Pandemia, timp de reflectie. Timp de privit pe geam la
strada pustiita, timp de privit in interior, la inima plina sau la sufletul
gol. Alegeri.
Las aici poezia asta….
Nașterile – Pablo Neruda
Niciodată nu ne
aducem aminte că am murit.
Câtă răbdare am
avut
Să socotim
Și să rânduim
Numerele, zilele
Anii si lunile,
Părul, gurile pe
care le-am sărutat,
Iar minutul când
vom muri
O să rămână
neconsemnat:
Îl vom da altora în
amintire,
Sau îl lăsăm pur
și simplu în grija apei,
A apei, a
aerului, a timpului.
Nu avem amintiri
nici de la nașterea noastră,
Oricât de
important și de proaspăt a fost
Faptul că ne-am
născut,
Nu ne aducem
aminte niciun detaliu,
Nu am păstrat
nici o ramură
Din acea primă
lumină...
Se știe doar că
ne naștem.
Se știe doar că
în acea încăpere
Sau în acea
pădure
Sau în cocioaba
din acel cartier de pescari
Sau pe trepidantele
plantații de trestii de zahăr
Deodată se face
simțită o tăcere extrem de stranie
Un minut solemn
de lemn
Iar o femeie se
așază să nască.
Se știe doar că
ne-am născut.
Însă din teribila
zdruncinătură
A trecerii de la
a nu fi la a fi,
La a avea mâini,
A vedea, a avea
ochi,
A mânca, a plânge
și a se deșerta
Și a iubi și a
iubi și a suferi și a suferi,
De la acea
tranziție sau înfrigurare
A conținutului
electric care asumă
Un corp ce este
mult mai mult decât cupă vie,
Sau despre acea
femeie nelocuită,
Mama rămasă acolo
cu sângele ei
Și cu plinătatea
ei sfâșietoare
Și cu sfârșitul
și cu începutul ei
Și cu vraiștea
care-i face pulsul
Să turbeze, cu pâmântul
bătut și cu păturile întinse
Pe el, până când
totul se strânge
Și se adaugă încă
un nod la firul vieții,
Nimic, nu s-a păstrat
in memoria ta
Despre viteaza
mare care a mai ridicat un val
Și a doborât din
copac un măr obscur.
Nu-ți amintești
nimic altceva decât viața ta.
Te imbrățișez,
Adriana.
In continuare regasiti materialul in format audio.
Auditie placuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu