Aglomeraţie sau când mai mult e mai puţin

        Unde sunteţi voi oameni când mi-e dor de voi? Ciudat, după ce am pus întrebarea asta, mintea mi-a luat-o în direcţii... Ce e dorul de oameni? De care oameni mai exact mi-e dor? De ce uneori nu-mi sunt autosuficientă şi mă apucă stupidul „dor” de a fi cu alţii? Chiar suntem fiinţe sociale.... chit că ne naştem singuri (şi nu din voinţa noastră, niciunul dintre noi nu a cerut vreodată să se nască), murim singuri (când e, e, vorba aia, surprizăăăă), dar ce e cel mai paradoxal e că trăim singuri. Singuri. Înconjuraţi de alţi oameni şi cam atât... chiar şi în casele noastre alegem să fim singuri fiindcă e prea mult, prea greu, prea descurajant să ne dezvelim cu tot ceea ce simţim, gândim, nutrim celui de lângă noi.